Duminică, 21 Iulie 2019

P Petrolul

”Lupișorii” au autocar

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Trecând peste supărarea rezultatului de egalitate înregistrat în partida cu FCM Alexandria, scor 1-1, o veste bună a venit dinspre Centrul de Copii și Juniori al Petrolului. Tinerii jucători ai Petrolului vor beneficia de autocarul cu care ”lupii” cei mari au făcut deplasarea sezonul trecut. Total recondiționat din punct de vedere tehnic, micuțul ISUZU a căpătat, de curând, un nou aspect. De această ”ispravă” s-au ocupat suporterii de la ”Peluza I Ilie Oană” cu sprijinul EVERSIGN.

Iată comunicatul ”Peluza I Ilie Oană”:

”Știm cât de importanți sunt copiii din cadrul Centrelor de Juniori ale Petrolului Ploiești! Pentru asta, noi, suporterii din cadrul ”Peluza I Ilie Oană” vom investi mereu în viitorul lor.Drept urmare, ultima acțiune pe care am întreprins-o, a fost aceea de a strânge fondurile necesare pentru colantarea autocarului micuților petroliști. Sperăm ca prin surprizele pe care le facem, să contribuim semnificativ în formarea caracterelor de invingatori ale acestora. Vrem ca ei să simtă încă de la o vârstă fragedă sentimentul că joacă la un club puternic precum Petrolul Ploiești! Pe această cale, vrem să mulțumim celor de la Eversign pentru sprijinul acordat!”

sursa foto: www.facebook.com/Peluza1IlieOana