Marți, 12 Noiembrie 2019

P Petrolul

Petrolul Ploiești - FC Aninoasa, live, pe sportonlineph.ro si digisport1

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Cu maximum de puncte acumulate în primele două runde ale noii ediții de campionat în Liga 3, elevii lui Octavian Grigore revin în fața propriilor suporteri, joi, 7 septembrie, pentru disputa din cadrul etapei a treia a campionatului național de fotbal, Liga 3. Pentru a se menține în plutonul echipelor cu maximum de puncte, galben-albaștrii au nevoie de  victorie în fața dâmbovițenilor de la FC Aninoasa.

Chiar dacă au pierdut primele partide, elevii lui Cristian Bălașa se vor mobiliza exemplar în disputa de pe ”Ilie Oană”, dornici să scoată un rezultat bun, așa cum a fost și în disputa amicală din vară, când jocul s-a încheiat nedecis, cu scorul de 2-2.

Pentru această partidă, conducerea clubului din Aninoasa a pus la dispoziția fanilor mai multe mijloace de transport, gratuit, astfel încât, la partida care va debuta la ora 19.00 să asiste câți mai mulți suporteri.

Pentru partida de pe ”Ilie Oană”, dintre Petrolul Ploiești și FC Aninoasa, Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat o brigadă din județul Argeș, formată din Marius Naidin la centru și asistenții Marian Mihai Ionescu și Lucian Tănase. Observatori ai partidei vor fi bucureștenii Mugurel Vădan pentru arbitraj și Victor Radu pentru joc. Partida va fi transmisă în direct de digisport și sportonlineph.ro.

Iată programul complet al etapei a 3-a:

PETROLUL PLOIESTI - FC ANINOASA
FLACARA MORENI - URBAN TITU
CONCORDIA CHIAJNA - CS TUNARI
FCM ALEXANDRIA - SPORTING ROSIORI
VOINTA TURNU MAGURELE - VIITORUL DOMNESTI
ATLETIC BRADU - SC POPESTI LEORDENI
CS MIOVENI - ASTRA