Luni, 26 August 2019

P Petrolul

Cu gândul la Liga a III-a, Petrolul va susține minim patru jocuri de verificare

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Mai sunt câteva zile până la reunirea galben-albaștrilor, data stabilită fiind 17 ianuarie, dar aceasta poate fi modificată în funcție de starea vremii.Prima parte a programului de pregătire va fi destinată atât acumulărilor fizice, cu un cantonament ce se va derula fie undeva la munte, fie chiar la Ploieşti, dar şi, evident, jocurilor de verificare, acestea din urmă utile şi în ideea în care este de aşteptat ca, în această iarnă, să existe unele modificări în efectivul „galben-albaştrilor”. În vederea pregătirii unui retur de campionat la fel de bun, la finalul căruia să susțină barajul pentru promovarea în eșalonul trei al fotbalului românesc, conducerea tehnică și administrativă a Petrolului a stabilit un program de pregătire ce va cuprinde minim patru partide de verificare în compania unor adversari din eșalonul trei.

Iată adversarii Petrolului în cele patru partide de verificare:

8 februarie - Petrolistul Boldești (liga a 3-a)

11 februarie - Unirea Slobozia (liga a 3-a)

15 februarie - Flacăra Moreni (liga a 3-a)

18 februarie - Unirea Bascov (liga a 4-a, locul 1)

În afara celor patru jocuri, deja stabilite, conducerea Petrolului mai dorește perfectarea a două partide de verificare.