Luni, 18 Noiembrie 2019

P Petrolul

Oficialii Petrolului, la ora bilanţului de final de an (FOTO & VIDEO)

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
Oficialii liderului eşalonului judeţean, Petrolul ’52 Ploieşti, au organizat, astăzi, o conferinţă de presă, la Vigo Hotel, unul dintre partenerii statornici ai „galben-albaştrilor” în acest sezon.
 
Preşedintele de onoare al petroliştilor, Mircea Dridea, preşedintele executiv, Cristi Vlad, şi antrenorul principal, Octavian Grigore, au făcut, astfel, o analiză, sportivă şi financiară, a perioadei scurse de la demararea proiectului şi până acum, dar, evident, au pus pe tapet şi problema cea mai arzătoare, aceea a mărcilor şi a denumirii de Petrolul. „Avem susţinerea suporterilor, avem susţinerea celor mai mulţi dintre foştii jucători ai echipei, acum aşteptăm şi recunoaşterea din partea Primăriei. Asta este tot ceea ce ne dorim, pentru că nu am cerut nici bani, nici alte avantaje”, au spus, la unison, oficialii petroliştilor, cei care şi-au propus ca, în perioada imediat următoare, să adune la o masă rotundă reprezentanţii fiecărui partid din Consiliul Local, pentru a discuta pe marginea acestui subiect.
 
Toate declaraţiile de la conferinţa de presă de astăzi le puteţi urmări în materialul video de mai jos.