Joi, 17 Octombrie 2019

P Petrolul

Unirea Teleajen - Petrolul Ploiești, ultima reprezentație a ”lupilor” / LIVE, ora 12.45

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

 

După un sezon foarte bun în Liga A Prahova, tânăra formație ploieșteană va da ultima reprezentație a acestui an, în Cupa României. Petrolul Ploieşti va întâlni pe Unirea Teleajen Ploieşti, formaţie care evoluează în Superliga B Prahova, ocupând poziţia secundă a clasamentului. Pentru această ultima partidă oficială, tehnicianul Petrolului, Octavian Grigore are la dispoziție întreg lotul, mai puțin căpitanul Claudiu Tudor și Daniel Chiriță dar, cu siguranță, va da credit jucătorilor ce au evoluat mai puțin în acest sezon. Revenit după accidentare, Răzvan Catană va face parte din lotul petroliștilor.

Partida dintre Unirea Teleajen și Petrolul Ploiești va fi condusă de o brigadă de arbitri ce îl va avea la centru pe ploieşteanul Mădălin Marinescu, ajutat de asistenții Alexandru Chioibașu și Cristian Lefter iar observator va fi Cătălin Popescu din Ploieşti.

La fel cum s-a întâmplat pe parcursul acestui tur de campionat, site-ul sportonlineph.ro va transmite în direct, pe platforma de Youtube a site-ului, partida dintre Unirea Teleajen și Petrolul Ploiești, începând cu ora 12.45.Vă așteptăm pe pagina de LIVE a site-ului!