Marți, 17 Septembrie 2019

P Petrolul

Alexandrion Grup,un partener de nădejde al Petrolului (VIDEO)

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

După o colaborare foarte bună timp de doi ani, Alexandrion Grup și Petrolul Ploiești au demarat un nou parteneriat, ce are ca obiectiv performanţa. Pentru a marca acest eveniment, joi seară, Alexandrion Grup și Petrolul Ploiești au organizat o conferință de presă, ce a avut loc la Restaurantul Plaisir. Directorul comercial al Alexandrion, Răzvan Vasile, directorul de marketing sportiv, Valentin Popescu, preşedintele de onoare al Petrolului, Mircea Dridea, şi preşedintele executiv Cristi Vlad au vorbit despre debutul unui parteneriat care se doreşte de cât mai lungă durată şi cu rezultate cât mai bune pentru a duce mai departe tradiția fotbalului ploieștean.

Este o seară mare pentru noi, seară în care anunţăm continuarea parteneriatului nostru cu Petrolul, pentru al treilea an consecutiv! Acest parteneriat este unul deosebit atât pentru societatea Alexandrion cât şi pentru fundaţia cu acelaşi nume, cu atât mai mult cu cât Ploieştiul, Prahova, reprezintă casa noastră, a celor de la Alexandrion! În toată această perioadă de trei ani am arătat că suntem un partener de nădejde care susţine tradiţia şi performanţa, chiar dacă acum echipa evoluează la eşalonul al patrulea! Este o promisiune, vom fi alături de până vor reveni în prima ligă!”, a spus Răzvan Vasile.

După cum bine cunoașteți, Alexandrion Grup și Fundația Alexandrion sunt un susținător al sportului românesc, susținem mai multe echipe de fotbal, susținem echipe de handbal, dar și alte sporturi, cum ar fi ciclismul, polo, rugby sau tenis. În ceea ce privește parteneriatul cu Petrolul Ploiești, am început acest parteneriat în anul 2014 și am continuat până în anul 2016. La finele anului 2016, după cum cunoașteți, a fost un moment foarte greu pentru echipa Petrolul. Foarte mulți susținători au plecat de lângă echipă, nu și Alexandrion. Noi am dovedit că suntem un partener de nădejde pe care Petrolul s-a bazat și, astfel, Liga 1 a terminat campionatul cu un număr par de echipe. La momentul acela m-am întâlnit cu oamenii de la Petrolul - pe care mă bucur să-i reîntâlnesc acum - cu care am discutat caă, în momentul în care la Petrolul va fi un proiect coerent, Alexandrion Grup va fi același prieten de nădejde, prin vocea președintelui și fondatorului Alexandrion Grup,Nawaf Salameh", a spus Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv al Alexandrion Grup.

La rândul lui, Mircea Dridea a apreciat atragerea unui sponsor atât de important ca fiind încă un pas pe calea recunoaşterii identităţii noii echipe: „Este un moment important, mai ales pentru echipă! Sunt fericit că Alexandrion a ales să continue cu noi şi să ne crediteze drept continuatori ai Petrolului dintotdeauna! Pentru că această mare firmă la nivel local şi naţional a rămas lângă noi reprezintă un mare atu pentru viitor! Aş dori ca şi cei care încă mai au reţineri vizavi de continuitatea firească a Petrolului să ia aminte la acest exemplu cu totul deosebit! Este clar, Alexandrion este prietenul Ploieştiului, al Petrolului! Vrem să-i asigurăm că nu ne vom face şi, implicit, nu-i vom face de râs, niciodată!”