Joi, 23 Ianuarie 2020

I International

Ne-am dorit mult, am realizat..nimic! România - Polonia 0-3

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Naționala de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Poloniei cu scorul de 3-0 (1-0), în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018, vineri seara pe Arena Națională din București, într-un meci în care elevii lui Christopf Daum nu au contat,.

România a făcut cel mai slab joc al său din ultimii ani și a depășită la toate capitolele de Polonia, golurile fiind marcate de Kamil Grosicki (11) și Robert Lewandowski (83, 90+1 — penalty).

Polonia a controlat jocul încă din start, iar prima ocazie a fost semnată de Grosicki (10), care a șutat fără preluare, dar mingea a fost prinsă de Tătărușanu.

Un minut mai târziu, același Grosicki a făcut un cursă senzațională, de aproape 40 de metri, a depășit mai mulți jucători și a marcat.

Polonia a dominat în continuare, dar atenția s-a mutat în tribune, unde în minutul 22 au izbucnit incidente între suporteri, polonezii și românii aruncând torțe unii înspre alții, fapt care a determinat intervenția jandarmilor, care au calmat spiritele.

Prima ocazie a României, una destul de mare, a fost ratată de Chiricheș, în urma unei lovituri libere, însă Fabianski (32) a respins reluarea fundașului din câțiva metri.

Oaspeții au mai avut o oportunitate în min. 37, când șutul lui Blaszczykowski a fost respins de Tătărușanu.

În minutul 42, un grup de suporteri români de la peluză au afișat un banner ''Rapid nu moare'', au aprins torțe și apoi le-au aruncat pe teren, spre portarul polonez Fabianski, meciul fiind întrerupt de arbitru circa 30 de secunde pentru îndepărtarea obiectelor pirotehnice.

Prima repriză s-a încheiat cu un șut al lui Blaszczykowski (45+1), prins de Tătărușanu.

După două schimbări făcute la pauză, introduși Andone și Prepeliță, România a avut un forcing în debutul reprizei secunde, dar neconcretizat. Polonia a avut prima ocazie de la reluare, prin Lewandowski, care a tras periculos din lovitură liberă (53). Atacantul lui Bayern Munchen s-a prăbușit la pământ un minut mai târziu, după ce o petardă a explodat lângă el. Meciul s-a reluat după o întrerupere de circa două minute, în care arbitrul a discutat oficialii de pe margine, iar Lewandowski a primit îngrijiri medicale.

Lewandowski a luftat (61) din poziție de finalizare în marginea careului mic. Andone a tras apoi la colțul scurt, iar Fabianski a respins în corner (67). Tricolorii au cerut penalty în două rânduri, dar nu s-a acordat nimic, iar Săpunaru a primit cartonaș galben pentru proteste din postura de rezervă.

Polonia a mai avut o situație bună, un voleu de la distanță al lui Zielinski (70), trimis puțin alături de poartă. Grosicki (76) a produs din nou emoții la poarta noastră, dar Tătărușanu a fost la post.

Soarta meciului a fost tranșată de Robert Lewandowski, care a marcat în min. 83 la capătul unei acțiuni personale, cu un șut în cros, după o pasă a lui Teodorczyk. Scorul final a fost unul de forfait, după ce Lewandowski a transformat un penalty pe care l-a obținut tot el (90+1).

A fost primul eșec din mandatul lui Christoph Daum, unul usturător, care micșorează drastic șansele de calificare la Mondialul din Rusia.România va juca mai mult ca sigur următorul meci de acasă, cel cu Danemarca, din 27 martie, fără spectatori după incidentele de la meciul cu Polonia.

România — Polonia 0-3 (0-1)
Au marcat: Kamil Grosicki (11), Robert Lewandowski (83, 90+1 — penalty).
București, Arena Națională: 45.531 spectatori
Preliminariile Cupei Mondiale 2018 — Grupa E

Au evoluat echipele:

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheș, 21. Dragoș Grigore (căpitan), 3. Alin Toșca — 5. Ovidiu Hoban (18. Andrei Prepeliță, 46), 15. Răzvan Marin — 8. Adrian Popa (9. Florin Andone, 46), 23. Nicolae Stanciu (13. Claudiu Keșeru, 82), 7. Alexandru Chipciu — 19. Bogdan Stancu. Selecționer: Christoph Daum.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Silviu Lung jr — 4. Cosmin Moți, 10. Alexandru Maxim, 11. Andrei Ivan, 14. Iasmin Latovlevici, 17. Eric Bicfalvi, 20. Gabriel Enache, 22. Cristian Săpunaru.

Polonia: 22. Lukasz Fabianski — 20. Lukasz Piszczek, 15. Kamil Glik, 2. Michal Pazdan, 3. Artur Jedrzejczyk — 10. Grzegorz Krychowiak — 16. Jakub Blaszczykowski, 19. Piotr Zielinski (7. Lukasz Teodorczyk, 80), 8. Karol Linetty (5. Krzysztof Maczynski, 70), 11. Kamil Grosicki (17. Slawomir Peszko, 89) — 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecționer: Adam Nawalka.
Rezerve neutilizate: 1. Wojciech Szczesny, 12. Artur Boruc — 4. Bartosz Bereszynski, 14. Maciej Sadlok, 21. Igor Lewczuk, 6. Tomasz Jodlowiec, 13. Jacek Goralski, 23. Kamil Wilczek, 18. Pawel Wszolek.

Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenți: Jure Praprotnik, Robert Vukan; arbitru de rezervă: Matej Jug (toți din Slovenia)
Comisar FIFA: Mark Blackbourne (Anglia), observator UEFA pentru arbitri: Rodger B. Gifford (Țara Galilor)
Cartonașe galbene: Benzar (52), Săpunaru (68), Andone (79).

sursa:agerpres.ro