Duminică, 09 August 2020

I International

”Cetățenii”au tranșat categoric meciul zilei / Rezultatele zilei de marți în Champion League

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Ludogoreț a condus cu 2-0 în minutul 15, prin golurile înscrise de Jonathan Cafu (12) și Claudiu Keșeru (15), dar ''tunarii'' au egalat până la pauză, prin golurile reușite de Granit Xhaka (20) și Olivier Giroud (42), iar Mesut Ozil (88) a adus victoria pe final. În partida tur, Arsenal se impusese cu 6-0, după o ''triplă'' a lui Ozil.

Cosmin Moți a jucat tot meciul la Ludogoreț, iar Keșeru a fost înlocuit în minutul 80.

Keșeru, care nu este convocat la naționala României pentru meciul cu Polonia, din 11 noiembrie, din preliminariile CM 2018, are opt goluri marcate în ultimele zece zile în toate competițiile: ''duble'' reușite cu Lokomotiv Gorna Oreahovița (4-0, pe 22 octombrie, în campionat), cu Montana (4-0 pe 25 octombrie, în cupă), triplă cu Dunav Ruse (5-3 pe 28 octombrie, în campionat), gol cu Arsenal (2-3, pe 1 noiembrie, în Champions League).

Manchester City și-a luat revanșa în fața echipei FC Barcelona, de care a trecut cu 3-1, după 0-4 în meciul tur. Echipa antrenată în prezent de Pep Guardiola a fost condusă de Barca după golul lui Leo Messi, dar ''cetățenii'' au întors rezultatul prin ''dubla'' lui Ilkay Gundogan (39, 74) și reușita lui Kevin De Bruyne (51), din lovitură liberă.

Arsenal, PSG, Atletico Madrid și Bayern Munchen și-au asigurat prezența în optimile de finală.

Bayern a fost condusă cu 1-0 de PSV, la Eindhoven, dar ''dubla'' polonezului Lewandowski, adversar al României peste 10 zile, a adus victoria bavarezilor. Atletico a smuls in extremis victoria acasă cu Rostov, scor 2-1, grație unui gol reușit în prelungiri de Griezmann (90+3). Tot francezul deschisese scorul. Mijlocașul român Andrei Prepeliță a intrat în minutul 45 în locul lui Aleksandr Ierohin.

Benfica a învins-o la limită pe Dinamo Kiev, cu 1-0, dar oaspeții au ratat un penalty prin brazilianul Junior Moraes 

Rezultate:
Grupa A
FC Basel — Paris Saint-Germain 1-2
Au marcat: Luca Zuffi 76, respectiv Blaise Matuidi 43, Thomas Meunier 90.
Cartonaș roșu: Serey Die (FC Basel, 84).

Ludogoreț Razgrad — Arsenal 2-3, la Sofia
Au marcat: Jonathan Cafu 12, Claudiu Keșeru 15, respectiv Granit Xhaka 20, Olivier Giroud 42, Mesut Ozil 88.

Grupa B
Beșiktaș Istanbul — SSC Napoli 1-1
Au marcat: Ricardo Quaresma 79 — penalty, respectiv Marek Hamsik 82.

Benfica Lisabona — Dinamo Kiev 1-0
A marcat: Eduardo Salvio 45 — penalty.
Junior Moraes (Dinamo) a ratat un penalty în min. 69.

Grupa C
Borussia Moenchengladbach — Celtic Glasgow 1-1
Au marcat: Lars Stindl 32, respectiv Moussa Dembele 76 — penalty.
Cartonaș roșu: Julian Korb (Borussia, 75).

Manchester City — FC Barcelona 3-1
Au marcat: Ilkay Gundogan 39, 74, Kevin De Bruyne 51, respectiv Lionel Messi 21.

Grupa D
Atletico Madrid — FC Rostov 2-1
Au marcat: Antoine Griezmann 29, 90+3, respectiv Serdar Azmoun 30.

PSV Eindhoven — Bayern Munchen 1-2
Au marcat: Santiago Arias 14, respectiv Robert Lewandowski 34 — penalty, 74.

Miercuri 2 noiembrie vor avea loc partidele (21,45, ora României):
Grupa E
Monaco — ȚSKA Moscova
Tottenham Hotspur — Bayer Leverkusen

Grupa F
Borussia Dortmund — Sporting Lisabona
Legia Varșovia — Real Madrid

Grupa G
FC Copenhaga — Leicester City
FC Porto — FC Bruges

Grupa H
Juventus — Lyon
Sevilla — Dinamo Zagreb

sursa:agerpress