Joi, 25 Aprilie 2019

F Fotbal

Petrolul se reuneşte marţi/ “Nu am discutat cu nimeni de la AFC Rapid despre un meci amical”

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Apărută pe un site al suporterilor rapidişti, www.1923.ro, ştirea conform căreia a fost perfectat un meci de pregătire, ce ar urma să se desfăşoare în această iarnă, între Petrolul 52 Ploieşti şi AFC Rapid Bucureşti a fost infirmată de către oficialii ploieştenilor. “Nu au existat niciun fel de discuţii, la nivelul conducerii celor două cluburi, privind disputarea unui joc amical între Petrolul 52 şi AFC Rapid, deci ştirea nu este reală. Oricum, ar fi fost destul de dificil să jucăm în această iarnă, atâta vreme cât noi avem definitivat, în mare parte, programul meciurilor de pregătire. Nu spun că nu ne-ar plăcea să jucăm cu AFC Rapid, ba dimpotrivă, chiar ne dorim ca, atunci când timpul o va permite, să organizăm o astfel  de întâlnire pe “Ilie Oană”, a precizat Cristi Vlad, preşedintele Petrolul 52 Ploieşti.

Altfel, liderul Ligii “A” Prahova se va reuni pe marţi, 17 ianuarie, atunci când, de la ora 16.00, va avea loc primul antrenament al anului, pe stadionul “Ilie Oană”. Elevii lui Octavian Grigore vor continua, apoi, pregătirile în localitate, iar primul joc de verificare ar urma să se desfăşoare pe 4 februarie, în compania echipei Tineretul Berceni, din Superliga “B” Prahova. Pe lista adversarelor din meciurile amicale mai figurează Petrolistul Boldeşti (8 februarie), Unirea Slobozia (11 februarie), Flacăra Moreni (15 februarie) şi Unirea Bascov (18 februarie).

Conform ţintarului stabilit de către AJF Prahova, sezonul de primăvară va debuta, oficial, pe 25-26 februarie, atunci când sunt programate jocurile contând pentru faza judeţeană a optimilor de finală ale Cupei României, tragerea la sorţi urmând să fie efectuată marţi. Apoi, pe 4-5 martie, se vor desfăşura meciurile din prima etapă a returului Ligii A Prahova, cu rezerva că, evident, programul mai poate suferi modificări, în funcţie de condiţiile meteorologice.