Marți, 19 Noiembrie 2019
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 02:00

Burleanu: "E o victorie mare. Ne putem gândi chiar la o calificare de pe primul loc"

Naţionala României se poate gândi serios la o calificare de pe primul loc al grupei F, după victoria cu 2-0 obţinută în faţa Irlandei de Nord, consideră preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Este o victorie foarte meritată, pe care ne-o doream şi de care aveam nevoie. E o victorie mare, pentru că suntem pe primul loc şi putem să intrăm altfel în această iarnă. În acest moment, ne putem gândi la o calificare chiar de pe primul loc. Această victorie ne obligă", a spus preşedintele federaţiei.

Întrebat dacă naţionala României este cea mai puternică din grupa F, Burleanu a răspuns: "Suntem cea mai valoroasă echipă din grupă pentru că suntem pe primul loc. Trebuie să ne bucurăm de această victorie, dar trebuie şi să continuăm să tratăm serios următoarele meciuri şi să ne califcăm chiar de pe primul loc".

Calificarea nu este jucată, cu 10 puncte nu te califici. În mod cert, cele două meciuri cu Feroe par să fie destul de facile, dar calificarea nu s-a jucat", a precizat Burleanu.

Se pare că Grecia a făcut un alt pas greşit şi are şanse tot mai mici de calificare. M-aş fi bucurat sa se încurce şi Ungaria, un egal cu Finlanda ne-ar fi ajutat foarte mult", a încheiat Burleanu.

sursa: digisport.ro