Joi, 21 Noiembrie 2019
Marți, 04 Octombrie 2016 10:25

FIFA pregătește un nou sistem pentru Campionatul Mondial de Fotbal

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de fotbal, Gianni Infantino, a propus mărirea numărului de echipe participante la Cupa Mondială de la 32 la 48, începând cu ediţia din 2026, reluând astfel o idee pe care o vehiculase înaintea alegerii sale în această funcţie.

Conducătorul FIFA a precizat, într-o intervenţie pe care a avut-o la Bogota, că potrivit propunerii sale, "cele mai bune 16 echipe se vor califica direct în faza grupelor Mondialului, iar celelalte 32 ar urma să joace un meci de baraj, un 'play-off', cu trei zile înaintea debutului Mondialului (în ţara gazdă a competiţiei), pentru stabilirea celorlalte 16 echipe".

"Sunt idei pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru Cupa Mondială din 2026 şi le vom dezbate în lunile următoare, înainte de a lua o decizie în 2017", a adăugat Infantino.

"Astfel, vom avea 16 echipe în plus calificate la turneul final, iar acestea îşi vor disputa prezenţa într-un meci, ceea ce va fi absolut incredibil din punct de vedere al intensităţii", consideră preşedintele FIFA, care a făcut această propunere în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Sergio Arboleda, din capitala Columbiei.

În campania sa de candidatură la preşedinţia FIFA, Gianni Infantino, fost secretar general al UEFA şi mâna dreaptă a lui Michel Platini, a declarat în mai multe rânduri în doreşte să sporească numărul de echipe participante la Cupa Mondială, de la 32 la 40, începând din 2026.

După ediţiile din 2014, 2018 şi 2022, atribuite Braziliei, Rusiei, respectiv Qatarului, continentul american ar putea avea din nou şanse ridicate de a găzdui Mondialul de fotbal, în 2026.

AGERPRES