Luni, 23 Septembrie 2019
Joi, 15 Septembrie 2016 14:09

Handbalul s-a ”rezolvat”,urmează baschetul! / Străinii au reziliat contractele.

Începând de astăzi, toţi cei cinci jucători străini cu care echipa de baschet masculin a CSM Ploieşti semnase înţelegeri pentru sezonul 2016-2017 al Ligii Naţionale sunt liberi de contract. În condiţiile în care perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, iar campionatul debutează în weekend, CSM Ploiești a ajuns la un acord cu Darius Hargrove, Angel Nunez, Jovan Novak, Kyle Hunt şi Nikita Mescheriakov asupra rezilierii de comun acord a contractelor pe care aceştia le semnaseră la începutul verii, pentru a-şi putea găsi echipe la care să joace în noul sezon.
La fel vor sta lucrurile şi în cazul sportivilor români din lot, rezilierea contractelor urmând să se producă mâine, cel târziu. Unul dintre aceştia, pivotul George Toth, s-a despărţit deja de CSM Ploieşti, semnând o înţelegere cu Universitatea Cluj Napoca.
CSM Ploiești ar fi trebuit să debuteze în ediţia 2016-2017 a Ligii Naţionale luni, de la ora 19.30, când este programt meciul cu Dinamo, din Sala Sporturilor Olimpia.