Joi, 20 Iunie 2019
Miercuri, 31 August 2016 01:07

"Tricolorii" sub 17 ani s-au calificat în semifinalele turneului internaţional Syrenka Cup

Naţionala pregătită de Gabriel Manolache, din care face parte și ploieșteanul Iulian Ilie,  a debutat cu dreptul la Syrenka Cup, învingând cu 2-1 pe Ucraina. În urma acestei victorii, tricolorii s-au calificat în semifinalele competiţiei, acolo unde vor întâlni echipa similară a Georgiei, care a dispus azi de Irlanda de Nord, scor 3-1. Semifinala dintre cele două echipe se va disputa joi, 1 septembrie, de la ora 17:00, ora României, pe stadionul Agrykola din Varşovia.

În meciul cu Ucraina, România a deschis scorul prin Antonio Sefer, în minutul 20, iar Cosmin Tucaliuc a majorat avantajul la 2-0, în minutul 43. Ucraina a reuşit să marcheze doar golul de onoare, astfel că naţionala noastră rămâne în cursa pentru păstrarea trofeului competiţiei, câştigat anul trecut de generaţia 1999, condusă atunci de pe bancă de Adrian Boingiu.

Iată echipa folosită în meciul cu Ucraina de selecţionerul Gabriel Manolache: 12. A. Cristea - 2. R. Ivan, 13. Ţieranu (cpt.), 5. Manolache, 4. Petrice (3. Scarlat 41) - 6. R. Chiriac, 8. Screciu - 9. Sefer (15. Chera 64), 17. Casian (10. Duminică 74), 11. Tucaliuc - 16. I. Ilie (18. Burghele 80)
frf.ro