Joi, 18 Iulie 2019
Luni, 06 Iunie 2016 15:26

Ovidiu Hoban:”Credem în forţele noastre şi vom juca împotriva Franţei doar cu gândul la un succes"

Echipa națională a României a ajuns în Franța încă de ieri, iar astăzi, la prima conferinţă pe tărâm francez, Ovidiu Hoban a discutat despre ce înseamnă turneul final pentru el.

"Prezenţa aici e un vis împlinit, reprezintă încununarea unui vis de-o viaţă. A fost un an mai mult decât perfect, am câştigat primul titlu din viaţa mea. Dacă voi fi titular la Euro, va fi incredibil: voi da totul pentru echipa naţională. Tot ce vine acum la turneul final e un bonus, chiar dacă pe parcurs mi-am propus alte obiective: scopul e acum să ieşim din grupe", a explicat Hoban, într-o conferinţă de presă.

La antrenamentul de ieri, primul pe tărâm francez, naţionala a fost susţinută de 400 de fani. Acest lucru îi motivează suplimentar pe tricolori, care visează să scoată lumea în stradă, aşa cum a făcut "Generaţia de Aur", în 1994.

"A fost minunat să vedem că avem suporteri în Franţa, mai ales că a fost vorba doar de un antrenament. Vom face tot ce stă în puterea noastră să îi mulţumim pe fani, să facem fericită o ţară întreagă", a mai spus Hoban

În privinţa meciului cu Franţa, prima reprezentativă trebuie să speculeze problemele întâmpinate de adversari în zona centrală a defensivei, acolo unde vor lipsi Varane şi Sakho. Hoban speră la victorie vineri şi nu crede că un asemenea rezultat ar fi o mare surpriză.

"Am intrat în linie dreaptă pentru meciul cu Franţa. Suntem concentraţi să dăm tot ce avem mai bun şi să facem o partidă cât mai bună. Ei au probleme în defensivă, vom încerca să speculăm acest lucru. Suntem motivaţi şi conştienţi că putem obţine un rezultat bun. Indiferent cine lipseşte, ei au o echipă de top. Trebuie să ne intereseze în primul rând ce avem noi de făcut. Din punctul meu de vedere, orice meci îl vom aborda la victorie. Noi credem în forţele noastre şi vom juca împotriva Franţei doar cu gândul la un succes", a opiniat Hoban.

Întrebat despre măsurile de securitate fără precedent luate de francezi încă din cantonament, Hoban a punctat: "Există puţin disconfort, însă e normal să fie aşa, pentru că securitatea noastră e prioritară"

digisport.ro