Sâmbătă, 15 Iunie 2019
Vineri, 03 Iunie 2016 09:29

Probleme de lot înaintea partidei cu Georgia

Tricolorii vor disputa,vineri seara,ultimul amical înaintea turneului final EURO 2016,competiție ce va debuta,pe 10 iunie,cu partida Franța-România.Adversara României în acest ultim test de verificare este prima reprezentativă a Georgiei,echipă aflată pe locul 137,în clasamentul FIFA.

Pentru această ultimă partidă în fața propriilor suporteri,selecționerul Anghel Iordănescu se confruntă cu mai multe probleme medicale.Vlad Chiricheș s-a pregătit separat, după miozita relevată de controlul medical de la începutul săptămânii. Căpitanul are probleme de mai multă vreme, fiind suspect și de o microleziune fibrilară.

Dragoș Grigore și Steliano Filip au probleme la gleznă,Sânmărtean este suprasolicitat,în timp ce,fostul jucător al Perolului,Ovidiu Hoban se resimte după o lovitură la coaste,iar atacantul Alibec,acuză dureri la piciorul stâng.

La partida din această seară,de pe Arena Națională,sunt așteptați aproximativ 32 000 de spectatori,FRF,în calitate de organizator,a pregătit mai multe surprize,atât fostului internațional Adrian Mutu,cât și spectatorilor ce vor asista la acest ultim meci înainte de EURO 2016.